Totul despre Strabism : Cauze, diagnostic, tratament

Strabismul – cauze, simptome, tratament

Strabismul este o problemă de vedere în care ochii nu sunt aliniați corespunzător și privesc în direcții diferite. În momentul în care ochii nu se aliniază corect între ei, ochiul care privește drept devine dominant, ochiul nealiniat nu se concentrează cum trebuie, iar conexiunea sa cu sistemul nervos nu se formează corect. Apare frecvent în rândul copiilor, însă poate fi diagnosticat și la maturitate. Mai jos, poți citi despre cauzele și simptomele strabismului, ce particularități are la copii, precum și cum poate fi tratat.

  • Cauzele strabismului
  • Simptomele strabismului
  • Tipuri de strabism
  • Strabismul la copii
  • Diagnosticarea strabismului
  • Tratamentul strabismului
  • Mod de prevenire

Cauzele strabismului

Strabismul poate fi cauzat de unele probleme apărute la nivelul mușchilor oculari sau în zona nervilor care controlează acești mușchi sau chiar la nivelul creierului, care primește semnalele nervoase transmise prin nervii optici. Cu toate acestea, nu se știe de ce apar aceste anomalii musculare sau nervoase. Unele persoane se nasc având strabism, în timp ce, în alte cazuri, boala este dobândită mai târziu.

Totodată, strabismul poate apărea ca un simptom al unor afecțiuni precum diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, tulburările tiroidiene, scleroza multiplă sau miastenia gravis.

În special la copii, boala este cauzată de ochiul care încearcă să depășească o problemă de vedere precum:

  • Miopia – dificultatea de a vedea lucruri la distanță;
  • Hipermetropia – dificultăți în a observa obiectele apropiate;
  • Astigmatismul – vedere încețoșată pe fondul corneei curbate inegal.

Rareori, strabismul apare ca un simptom al cancerului ocular. În acest caz, poartă numele de retinoblastom. Mai mult, existența unei leziuni la ochi sau cataracta poate provoca strabism.

Simptomele strabismului

Majoritatea persoanelor care au strabism nu observă problemele oculare, cel puțin la început. Printre semnele și simptomele asociate strabismului se află:

  • Ochii nealiniați;
  • Ochii care nu par a se mișca împreună;
  • Clipiri frecvente, mai ales în lumina soarelui;
  • Ochii pe jumătate închiși;
  • Înclinarea capului pentru a vedea mai bine obiectele;
  • Percepție de profunzime defectuoasă;
  • Vedere dublă (diplopie).

Tipuri de strabism

Strabismul poate fi clasificat în mai multe moduri, în funcție de direcția greșită de aliniere, de durată, de momentul apariției, de orientare etc. Mai jos poți citi despre fiecare în parte.

În funcție de direcția greșită de aliniere

În funcție de direcția greșită de aliniere, strabismul poate fi împărțit în:

 

  • Esotropie (ochi încrucișați) – apare atunci când un ochi privește drept, înaintea obiectului, iar celălalt este aliniat greșit, spre interior. Esotropia poate fi infantilă (strabism congenital), pseudostrabism și esotropia acomodativă. Acest ultim tip de esotropie apare frecvent la copiii sub 2 ani sau mai mari. Ochii celui mic se întorc spre interior, pentru a vedea mai clar un obiect. Acest tip de strabism poate fi însoțit de hipermetropie, iar purtarea ochelarilor de vedere poate ajuta la reducerea efortului de acomodare și corectează poziția ochilor;
  • Exotropie (strabism divergent) – un ochi privește spre obiect, iar celălalt spre exterior, către urechi. Apare în anumite perioade ale zilei, mai ales atunci când ești obosit sau neatent. Această deviație se observă ușor mai ales în lumină puternică;
  • Hipertropie – un ochi privește drept înainte, spre obiect, iar celălalt în sus;
  • Hipotropie – un ochi privește în față, spre obiect, iar celălalt în jos.

 

În funcție de durată

În funcție de durată, strabismul poate fi intermitent sau constant. Strabismul intermitent se poate agrava atunci când mușchii ochilor sunt obosiți, de exemplu, seara sau după o zi petrecută sub razele soarelui. Această formă de strabism poate apărea în primele săptămâni de viață ale copilului și trece de la sine după vârsta de 3 luni. De cealaltă parte, strabismul constant este o deviație oculară care se manifestă de-a lungul întregii zile.

 

În funcție de momentul apariției

 

Strabismul poate fi clasificat și în funcție de momentul apariției. Astfel, strabismul poate fi congenital (infantil), dobândit pe parcursul vieții sau secundar (atunci când apare ca un simptom al unei alte boli).

 

Majoritatea copiilor se nasc cu ochii nealiniați, însă depășesc momentul până la 6-12 luni. Strabismul dobândit sau secundar apare după dezvoltarea completă a vederii. Strabismul acomodativ este o altă formă a bolii, care apare în primii ani de viață. La adulții care au avut vederea normală, strabismul este recunoscut prin vederea dublă.

 

De asemenea, strabismul poate apărea ca urmare a unei boli sau a unei traume oculare. Strabismul senzorial, de exemplu, apare pe fondul pierderii parțiale sau totale a vederii. Acest lucru duce la nealinierea imaginilor văzute de ochi. Persoanele cu probleme de vedere la naștere au o probabilitate mai mare de a dezvolta esotropie (ochi încrucișați), în timp ce persoanele care își pierd vederea pe parcurs dezvoltă exotropie (strabism divergent).

 

Studiile realizate pe populația americană arată că incidența strabismului la adulți crește odată cu vârsta, probabilitatea fiind mai mare la persoanele cu vârsta cuprinsă între 60 și 80 de ani. Riscul de a fi diagnosticat cu strabism la vârsta maturității este de aproximativ 4%.

 

În funcție de orientare

În funcție de orientare, strabismul poate fi unilateral, dacă doar unul dintre ochi are o traiectorie greșită sau alternant, dacă apar deviații de traiectorie, pe rând, la ambii ochi. Alternarea problemei de vedere de la un ochi la altul poate apărea spontan, putând fi observată sau nu de persoana în cauză. Strabismul unilateral poate apărea ca urmare a unui traumatism ocular sever.

 

Alte tipuri de strabism

Strabismul mai poate fi clasificat în paretic și nonparetic. Strabismul paretic apare ca urmare a paraliziei unuia sau a mai multor mușchi extraoculari. Prin comparație, strabismul nonparetic nu este cauzat de paralizia mușchilor extraoculari.

De asemenea, există strabism concomitent și strabism incomitent. Strabismul concomitent apare atunci când unghiul de deviație este același indiferent de direcția privirii. De cealaltă parte, strabismul incomitent apare atunci când unghiul de deviație este diferit în funcție de direcția privirii. Uneori, această formă de strabism cauzează o poziție incorectă a capului. Persoana ține capul într-o parte sau înclinat.

Strabismul nonparetic este, de regulă, concomitent; de fapt, majoritatea tipurilor de strabism infantil sunt concomitente. Strabismul paretic poate fi concomitent sau incomitent. În general, strabismul incomitent este cauzat de o limitare a mișcărilor oculare, pe fondul restricției mișcărilor extraoculare sau al parezei mușchilor extraoculari.

Strabismul incomitent poate fi de trei tipuri: sindromul Duane, paralizia privirii conjugate pe orizontală și fibroza congenitală a mușchilor extraoculari.

 

Sindromul Duane

Sindromul Duane este o formă rară de strabism congenital și se manifestă prin incapacitatea ochiului de a se mișca spre exterior. Majoritatea cazurilor apar spontan și afectează doar unul dintre ochi. Cu toate acestea, în circa 20% dintre cazuri, ambii ochi sunt afectați. Dintr-un motiv necunoscut, este afectat mai des ochiul stâng decât cel drept, iar boala apare preponderent la fete. Aproximativ 30% dintre persoanele care au sindromul Duane au și alte anomalii congenitale.

Boala poate fi împărțită în funcție de reducerea capacității de mobilitate. Astfel, există sindromul Duane de tipul I (ochiul nu se poate mișca spre exterior), sindromul Duane de tipul II (ochiul nu se poate mișca spre interior) și sindromul Duane de tip III (nicio mișcare nu poate fi realizată). Tipul I este cel mai frecvent întâlnit, iar persoanele afectate tind să miște capul spre zona ochiului cu probleme, pentru a vedea mai ușor.

Uneori, sindromul Duane este asociat cu alte probleme oculare, precum afecțiuni ale nervilor cranieni, nystagmus (o mișcare involuntară spate-față a globului ocular), cataractă, anomalii ale nervului optic și microftalmie (anomalie genetică în care unul sau ambii ochi sunt mai mici decât în mod normal).

 

Paralizia privirii conjugate pe orizontală

Paralizia privirii conjugate pe orizontală poate fi cauzată de leziuni la nivelul emisferelor cerebrale, care pot duce la apariția unei pareze la nivelul ochilor. Drept urmare, apar deviații ale privirii pe orizontală. Persoanele afectate întorc capul spre zona afectată.

 

Fibroza congenitală a mușchilor extraoculari

Este un grup de afecțiuni genetice rare, care afectează unul sau mai mulți mușchi implicați în mișcarea globilor oculari. Persoanele afectate au probleme în mișcarea ochilor într-o direcție sau în mai multe direcții. De asemenea, pleoapele se lasă peste ochi și împiedică, într-o oarecare măsură, vederea. Boala apare la naștere și se propagă genetic, afectând ambii ochi.

În general, mușchiul rectus superior este disfuncțional, iar cel inferior, în lipsa opoziției, tinde să tragă ochiul în jos, forțând astfel capul să se rotească spre sus, pentru a putea vedea bine. Uneori, pot apărea probleme inclusiv la vederea laterală, iar persoanele sunt nevoite să își miște capul în locul ochilor.

Acest tip de strabism afectează 1 din 230.000 de persoane în întreaga lume. Forme rare ale bolii s-au descoperit în familii din Turcia, Arabia Saudită și Iran.

 

Strabismul la copii

Copiii se pot naște cu strabism sau boala poate apărea în primii ani de viață. Deseori, este cauzată de o problemă a mușchilor extraoculari, iar strabismul este moștenit.

De cele mai multe ori, copiii cu strabism sunt diagnosticați când au 1-4 ani. Foarte rar, copilul va dezvolta strabism după vârsta de 6 ani. În cazul în care se întâmplă acest lucru, este vital să mergi cu el la doctor pentru a exclude posibilitatea existenței unei alte boli.

Cum recunoști strabismul la copii? Ochii celui mic se vor uita în direcții diferite în același timp. De asemenea, s-ar putea să observi că închide unul dintre ochi sau că își rotește capul pentru a vedea un obiect. Acesta poate fi un semn al strabismului.

Mai mult, atunci când este soare puternic, cel mic se uită încrucișat. Medicul pediatru sau educatoarea s-ar putea să fi observat, la rândul lor, aceste semne. În cazul în care copilul prezintă aceste simptome, este recomandat să mergi la medic, pentru un consult oftalmologic amănunțit.

La copii apare și fenomenul de pseudostrabism. Debutează la cei mai mici de un an, iar ochii par a se uita încrucișat, când acest lucru nu se întâmplă în realitate. Acest tip de strabism aparent dispare după câteva luni.

 

Diagnosticarea strabismului

Pentru a putea pune diagnosticul corect, medicul specialist trebuie să realizeze un examen ocular. Diagnosticarea timpurie este esențială pentru a preveni progresul bolii, care, uneori, poate duce până la pierderea vederii.

Înainte de examenul fizic, doctorul va pune întrebări legate de istoricul medical al persoanei: simptomele prezente și intensitatea lor, factorii de mediu, precum și medicamentele administrate sau afecțiunile de care suferă persoana. De exemplu, sindromul Down, paralizia cerebrală sau sindromul Edwards sunt legate de strabism, iar persoanele care au aceste boli au o probabilitate mai mare de a dezvolta afecțiuni oculare.

În timpul examenului fizic, medicul va realiza mai multe teste. Mai jos sunt principalele investigații necesare pentru a diagnostica strabismul:

 

  • Testul de acuitate vizuală – doctorul te va ruga să citești litere la distanță și la apropiere, pentru a examina claritatea vederii;
  • Testul de reflexie a luminii pe cornee – folosit pentru a determina gradul de eroare refractivă. Ajută la stabilirea puterii necesare pentru ca lentilele să compenseze problemele oculare;
  • Testul de aliniere – ajută la vederea mișcării ochilor spre un obiect, menținerea atenției și a unității ochilor;
  • Examenul retinei – constă în observarea structurii fizice a ochiului și permite verificarea prezenței altor afecțiuni oculare care ar putea cauza simptome similare strabismului;
  • Testul pentru măsurarea gradului de deviere și a mișcării ochilor.

Rezultatele acestor teste permit doctorului să stabilească diagnosticul de strabism și să determine severitatea bolii. Acest lucru îi va permite să recomande un tratament adecvat.

Poți face o PROGRAMARE ONLINE pentru a determina dioptriile de AICI.

Tratamentul strabismului

Tratamentul strabismului ajută la păstrarea sau refacerea cât mai multor funcții vizuale. Formele de tratament recomandate de medicul specialist variază în funcție de tipul de strabism și de gradul de severitate al bolii. Astfel, ai la dispoziție purtarea ochelarilor de vedere sau a lentilelor de contact, folosirea unui plasture, tratamentul medicamentos, exercițiile ortopedice și intervenția chirurgicală.

 

Ochelari de vedere/lentile de contact

Purtarea ochelarilor de vedere sau a lentilelor de contact ajută la corectarea vederii pentru ochiul cu probleme. Corectarea viciilor de refracție este recomandată cât mai devreme, chiar și la copiii mai mici de un an. Pentru a reduce din efectele strabismului, este recomandată purtarea constantă a lentilelor. Scopul este obținerea unei vederi bune și egale.

Dacă în urma controlului oftalmologic, ți-a fost recomandată o rețetă de ochelari, descoperă gama noastră de OCHELARI DE VEDERE și află ce ți se potrivește.

 

Purtarea unui plasture

Ochiul dominant poate fi acoperit cu un plasture (ocluzor), pentru a forța folosirea ochiului slab. Ocluzorul trebuie purtat conform recomandărilor medicului, în niciun caz mai puțin sau mai mult timp. Pe de altă parte, purtarea excesivă a plasturelui poate duce la apariția ambliopiei („ochiul leneș”) la ochiul care era inițial mai puternic. Această afecțiune duce la slăbirea simțitoare a vederii fără ca persoana să observe acest lucru.

 

Tratament medicamentos

În cele mai multe cazuri, tratamentul medicamentos constă în administrarea de picături. Atropina și alte substanțe midriatice sunt folosite pentru a influența musculatura globului ocular și pentru a controla pupila, permițând captarea imaginilor. Picăturile sunt folosite mai ales atunci când strabismul este determinat de probleme ale focalizării oculare.

Un alt tratament în strabism este injectarea de toxină botulinică. Aceasta împiedică, pe o perioadă de câteva luni, contracțiile musculare. Prin administrarea sa, mușchii oculari se relaxează, iar musculatura din partea opusă globului ocular permite modificarea poziției ochiului. Toxina botulinică este indicată și ca tratament suplimentar în cazul intervențiilor chirurgicale care nu au corectat în întregime deviațiile globului ocular. Nu este recomandată în toate cazurile și poate necesita mai multe injecții. Ca un efect secundar, poate determina apariția unor alte probleme oculare.

Exerciții ortoptice

Exercițiile ortoptice sunt indicate în cazurile de strabism care nu necesită operație sau post-operator, pentru a grăbi recuperarea. Aceste exerciții au drept rezultat educarea vederii binoculare, cu alte cuvinte, persoana învață să privească în același timp cu ambii ochi.

Efectuarea exercițiilor poate dura câteva luni pentru a avea efect. Prescrise de medic, acestea se pot realiza și acasă (există programe speciale în acest sens). Pe măsură ce tratamentul progresează, medicul evaluează evoluția pacientului și modifică exercițiile, în funcție de necesitate.

Intervenția chirurgicală

Operația de corectare constă în slăbirea mușchilor hiperactivi și/sau întărirea mușchilor hipoactivi. Medicul realizează incizii minuscule pentru a realiza intervenția, iar recuperarea este rapidă, în cazurile comune de strabism. Doar în cazuri rare sunt operați mai mulți mușchi sau sunt necesare mai multe intervenții.

În cazurile de strabism concomitent, se operează ambii ochi, deoarece pe partea opusă pot apărea reacții compensatorii.

Momentul realizării operației depinde de cel al diagnosticării. De exemplu, strabismul congenital, care apare în primele șase luni de viață, trebuie operat cât mai repede, altfel, copilul nu mai dezvoltă vederea binoculară normală. În acest caz, poate fi nevoie de mai multe intervenții.

Atunci când strabismul apare la maturitate, operația reprezintă o soluție doar după ce alte forme de tratament (ochelari de vedere, ocluzie, picături) au fost utilizate fără succes.

În cazul în care unghiul de strabism sau ambliopia este mare ori dacă persoana suferă de strabism paretic, este posibil să fie nevoie de o nouă intervenție, efectuată pe alți mușchi, deci nu sunt afectate efectele primei operații.

În primele zile după operație, încep exercițiile ortroptice, pentru a întări efectul obținut prin operație și pentru a reeduca vederea binoculară.

Precum în cazul altor intervenții, și operația pentru corectarea strabismului implică o serie de riscuri. Pot apărea complicații pe fondul anesteziei sau al operației propriu-zise. După intervenție, poate apărea fenomenul de vedere dublă. De asemenea, există un risc de apariție a infecțiilor postoperatorii, însă menținerea igienei ochilor și a mâinilor, precum și administrarea de antibiotice conform recomandărilor medicului reduc probabilitatea de infecție. Totuși, dacă apare, infecția se manifestă prin umflarea pleoapei, înroșirea ochiului și apariția unor secreții mucopurulente.

 

Mod de prevenire

Deoarece nu se cunoaște cauza exactă a strabismului, boala nu poate fi prevenită. Totuși, dacă știi că ai rude apropiate care au strabism, este indicat să mergi periodic la consult oftalmologic. Diagnosticarea timpurie și urmarea tratamentului sunt vitale pentru a asigura recuperarea vederii.

De asemenea, dacă lucrezi la calculator, este recomandat să folosești lumină rece și să faci pauze dese. Mai mult, controlul medical regulat poate ajuta la detectarea unor afecțiuni cronice care ar putea avea printre simptome și strabismul.

Un alt aspect important vizează protejarea ochilor. Poartă ochelari de soare când petreci mult timp sub razele ultraviolete, protejează-te dacă practici sporturi extreme și nu uita de echipamentul de protecție dacă lucrezi într-un mediu cu potențial periculos.

Strabismul nu reprezintă o boală gravă, mai ales dacă este detectat timpuriu. Dacă apare în primele luni de viață ale celui mic, diagnosticarea și intervenția medicului ajută la recuperarea completă a vederii. În cazul adulților, tratamentul ajută la încetinirea progresului bolii, iar lentilele de corecție favorizează obținerea unei vederi egale.

Sursa foto: Shutterstock