Blefarita : Ce este, cauze, simptome, tratament, precautii

Blefarita: ce este, cauze, simptome, tratament, precauții

 

Blefarita este o afecțiune inflamatorie, necontagioasă, care afectează marginile pleoapelor superioară și inferioară. Suferința se poate trata, dar are tendința de a se croniciza. Boala este destul de des întâlnită și nu produce o afectare a vederii decât în cazuri rare, dar este supărătoare și inestetică.

 

  • Ce este blefarita
  • Tipuri de blefarită și cauze
  • Simptome și complicații
  • Diagnostic
  • Tratament

Ce este blefarita

Boala este descrisă ca fiind o inflamație acută a marginii pleoapelor, cu tendință de cronicizare, în foarte multe dintre cazuri. Etiologia bolii este complexă și doar parțial cunoscută. Suferința afectează, de cele mai multe ori, ambii ochi, cazurile în care se manifestă la un singur ochi fiind rare. Blefarita apare mai frecvent după vârsta de 35-40 de ani, dar afectează oameni de toate vârstele și, în proporție egală, ambele sexe, deși în cazul unor forme de blefarită de natură infecțioasă, cele mai afectate par să fie persoanele de sex feminin, în proporție de circa 80%.

 

Incidența acestei afectiuni este mare, datele centralizate, provenite de la cabinetele medicilor specialiști, arătând că circa jumătate dintre cei care sunt consultați pentru oricare alte probleme oftalmologice au o formă de blefarită. Pe de altă parte, aceasta dovedește că boala poate fi controlată relativ ușor, prin respectarea unor reguli elementare de igienă. Este important de adăugat că suferința recidivează.

 

În general, prognosticul în ceea ce privește rata de vindecare este bun și foarte bun. Rareori, boala poate prezenta și forme mai grave, dar pentru majoritatea, este mai mult o afecțiune simptomatică ce deranjează estetic, decât o adevărată amenințare la adresa sănătății și funcției vizuale. Formele cronice de boală, deși pot fi ameliorate prin terapia adecvată, generează disconfort, ceea ce poate afecta calitatea vieții.

Tipuri de blefarită și cauze

Există două forme de blefarită. Un pacient poate manifesta una dintre aceste forme sau pe amândouă, concomitent, situație în care este vorba despre blefarită mixtă.

 

Cauzele ce duc la apariția blefaritei nu sunt pe deplin cunoscute, dar este unanim acceptată ideea că nu există una singură. Se consideră că infecțiile și unele afecțiuni dermatologice sunt responsabile pentru producerea inflamațiilor specifice acestei boli.

 

Blefarita anterioară este provocată de infecții bacteriene (blefarită acută ulcerativă), de cele mai multe ori, fiind vorba despre un stafilococ, ca urmare a unei infecții directe, ca o reacție la exotoxina stafilococică ori ca un răspuns alergic la antigenul produs de stafilococ. Acest tip de blefarită mai poate fi și de natură seboreică, urmare a unei disfuncții a glandelor lui Zeiss, aflate în zonele limită ale pleoapelor, care secretă componenta apoasă a filmului lacrimal.

 

Blefarita posterioară este urmarea disfuncției glandelor meibomiene, care secretă uleiurile ce intră în compoziția filmului lacrimal. Înfundarea, din diferite cauze, a canalelor de secreție, provoacă, pe de o parte, sindromul de ochi uscați, iar pe de alta, creează mediul propice pentru inflamații și infecții la nivelul pleoapelor. Pe marginea pleoapelor inferioare sunt 25, până la 40 de glande meibomiene (denumite astfel după Heinrich Meibom, cel care le-a identificat și descris funcția), iar la nivelul celei superioare, 20, până la 30. Aceasta este cea mai comună cauză a blefaritei, dar și cea care, practic, nu poate fi prevenită.

 

Ca urmare a acestei anomalii funcționale, bacteriile au un mediu favorabil de proliferare, secreția glandelor meibomiene devine anormală din punct de vedere chimic și se produce un cerc vicios, care întreține boala. În plus, filmul lacrimal devine apos și nu mai îndeplinește funcția de protecție a suprafeței ochiului. Acest tip de blefarită este asociat cu sindromul de ochi uscați.

 

Blefarita posterioară poate fi, de asemenea, declanșată de afecțiuni ale pielii, cum ar fi acneea rozacee sau dermatita seboreică. Alte cauze sunt alergiile provocate de lentilele de contact și soluțiile pentru dezinfectarea acestora, cosmeticele sau picăturile de ochi folosite pentru susținerea filmului lacrimal.

 

Sindromul de ochi uscați (cauzat de disfuncția glandelor ce produc secreția apoasă și care oferă și protecția antibacteriană filmului lacrimal) este un factor favorizant pentru apariția blefaritei, prin scăderea rezistenței bacteriene și favorizarea infecțiilor localizate în structura glandelor Zeiss și Meibomius.

 

O formă specifică de blefarită, numită demodicoză, poate fi provocată de un parazit – Demodex, de tipul acarienilor sau păduchilor. Demodex este numele generic dat acarienilor care trăiesc în mod normal pe pielea oamenilor. De cele mai multe ori, aceşti acarieni sunt inofensivi, dar, în număr mare, pot provoca simptome nedorite şi probleme cutanate. La om, aceştia sunt frecvenți la nivelul pielii feţei, pe frunte, obraji, laturile nasului, tâmple, dar și pe pleoape, gene, sprâncene, scalp, gât şi urechi, având o afinitate specifică pentru zonele cu mult sebum. Pot provoca o afecţiune numită demodicoză, manifestată prin leziuni eritemato-scuamoase, acnee, leziuni pustuloase, veziculoase, cruste, foliculite şi pete pigmentare.

 

La nivelul pleoapelor, aceşti acarieni infestează foliculii genelor și țesutul glandular al structurilor secretoare Zeiss și Meibomius. Studiile au probat că 30% dintre pacienții cu blefarită cronică aveau acarieni demodex.

Simptome și complicații

Intensitatea simptomelor diferă de la o formă la alta de blefarită. Afecțiunea produce mâncărime la nivelul pleoapelor, asociată cu inflamația acestora și o culoare roșiatică. Deseori, apar cruste pe marginea pleoapelor și pe gene.

 

Pe măsură ce boala evoluează, suprafața pleoapelor se irită, crustele sunt persistente și deseori, pacienții se trezesc cu ochii lipiți. Albul ochilor capătă o tentă roz, specifică ochilor iritați, și apar secreții cu aspect purulent, galben-verzui.

 

Este prezentă senzația de corp străin, asociată cu cea de arsură la nivelul pleoapelor. În mod reflex, pacientul clipeste des, iar vederea poate fi neclară din cauza secrețiilor ce pot adera la cornee. Toate acestea fac imposibilă purtarea lentilelor de contact.

 

Frecvent, există o suprapunere a acestor simptome (care se manifestă în blefarită) cu alte boli:

  • acneea rozacee;
  • atopia (sensibilitatea exagerată la alergeni);
  • dermatita seboreică.

 

Alte boli oculare:

  • chalazion (ulcior);
  • trichiasis (orientarea greșită a canalelor de secreție a glandelor);
  • ectropion (pleoapa superioară este ușor ridicată și nu atinge suprafața globului ocular), entropion (răsucirea spre interior a pleoapei);
  • conjunctivita infecțioasă sau alte suferințe de natură infecțioasă;
  • keratita (suferința acută sau cronică a corneei în urma sindromului de ochi uscat, care poate duce la probleme de vedere).

 

Sindromul de ochi uscat apare la jumătate dintre cazurile de blefarită stafilococică, la 25-40% dintre cazurile de blefarită seboreică și aproape în toate cazurile de blefarită posterioară. Această problemă oculară este în egală măsură și cauză, și efect al blefaritei.

Diagnostic

Deoarece blefarita poate fi cauzată de multe afecțiuni, este dificil de diagnosticat. Nu există niciun test specific, iar confirmarea bolii se face pe baza mai multor investigații.

 

Simptomele și evaluarea clinică a ochiului reprezintă primul pas. Aspectul pleoapelor și intensitatea înroșirii, secrețiile și inflamațiile pleoapelor ajută la determinarea tipului și a severității afecțiunii. Recoltarea secrețiilor pentru analize de laborator contribuie la diagnosticarea cu precizie a agentului infecțios. Testul care stabilește calitatea filmului lacrimal pentru a confirma sau infirma sindromul de ochi uscat este esențial pentru un diagnostic precis și un tratament eficient.

Examenul genelor la microscop poate pune în evidență acarienii.

 

Biopsia pleoapei, pentru a exclude existenţa carcinomului, poate fi indicată în cazurile cu asimetrie marcată a modului în care se manifestă blefarita, dar și atunci când există o rezistență ridicată la terapie sau apare un chalazion unifocal, recurent, care nu răspunde la terapie.

Tratament

Un diagnostic corect, în urma consultului oftalmologic complex, este primul pas pentru a stabili cea mai bună strategie terapeutică. Tratamentul medicamentos cu picături oculare și unguente trebuie prescris de medic, în funcție de specificul și cauzele bolii.

 

  1. Antibioticele locale, cu prescripție medicală, pot ajuta la rezolvarea infecției bacteriene și, implicit, la diminuarea iritației. Pentru situațiile mai severe, se pot prescrie și antibiotice orale. Terapia cu antibiotice este utilă, dar trebuie să fie perfect adaptată tipului de infecție, în caz contrar, poate avea ca efect o agravare a bolii.
  2. Antiinflamatoarele cu steroizi, pentru aplicare locală, pot fi incluse în planul de tratament. Antibioticele și medicația antiinflamatoare sunt eficiente și pentru a trata afecțiunile adiacente și infecțiile secundare.
  3. Imunomodulatorii pot fi utili în cazurile de blefarită posterioară, prin blocarea răspunsului imunitar natural al organismului, având capacitatea de a reduce simptomele acute și cronice.
  4. Concomitent cu terapia specifică, este importantă tratarea cauzelor ce declanșează blefarita. Astfel, terapia pentru afecțiunile cutanate, dermatite și împotriva acarienilor, combinate cu ameliorarea sindromului de ochi uscați, pot duce la vindecarea blefaritei sau la ameliorarea simptomelor acesteia.

 

Terapia complementară poate contribui la ameliorarea suferințelor, iar igiena oculară riguroasă este esențială. Este important de spus că soluțiile adjuvante se pot aplica numai dacă medicul oftalmolog le recomandă:

 

  1. Compresele cu ser fiziologic cald ajută la umezirea și îndepărtarea crustelor și a resturilor uleioase.
  2. Evitarea cosmeticelor pentru zona ochilor poate reduce iritarea pleoapelor, mai ales dacă blefarita este din cauze infecțioase.
  3. Renunțarea la folosirea lentilelor de contact, concomitent cu utilizarea ochelarilor de vedere adecvați, care să corecteze viciile de refracție, contribuie la bunăstarea oculară.

 

Unele forme de blefarită nu pot fi prevenite. Este vorba despre situațiile în care se produce o disfuncție a glandelor Zeiss și Meibomius. În cazul formelor de blefarită provocate de infecții, de reacții alergice și de infestarea cu paraziți, prevenția poate fi luată în calcul, prin evitarea factorilor de risc și prin igiena riguroasă a ochilor, mâinilor și pielii. Regula de aur pentru evitarea infecțiilor oculare este: „nu pune mâna la ochi!”

 

Sursa foto: Shutterstock.com